CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1133 / 2016

Dosar nr. 1085 / 2016

 

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B537 din 19.10.2016,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri :

1. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că și persoanele care locuiesc în Valea Jiului (municipiile Petroșani, Vulcan, Lupeni și orașele Petrila, Aninoasa și Uricani), municipiul Hunedoara și orașul Călan să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin.(4).

Prin obiectul său de reglementare, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Întrucât propunerea legislativă implică modificarea prevederilor bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt aplicabile dispozițiile art.111 alin.(1) teza a doua din Constituția României, republicată, fiind necesar a se solicita și punctul de vedere al Guvernului.

3. Semnalăm că la Consiliul Legislativ au mai fost transmise de Secretarul General al Senatului cu adresele nr.B295 din 9.06.2016 și nr.B512 din 12.10.2016, două propuneri legislative având obiect similar, prin includerea altor localități alături de celelalte din lege, propuneri avizate favorabil cu observații și propuneri.

Totodată, cu adresa nr.B571 din 2.11.2016 a mai fost transmisă o propunere legislativă cu obiect similar de reglementare, care se află în curs de avizare.

Pentru evitarea dezbaterii în paralel a mai multor proiecte referitoare la aceeași materie, sugerăm comasarea lor și adoptarea unui singur act normativ.

4. La titlu, întrucât intervenția preconizată vizează modificarea unui singur element structural al actului normativ de bază, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, propunem următoarea redactare:

„Lege pentru modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”.

5. La articolul unic, pentru un spor de rigoare normativă, propunem următoarea redactare:

„Articol unic. - Alineatul (5) al articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În continuare se va reda textul propus, marcat ca atare, urmând ca forma abreviat㠄Art.65” să fie eliminată, deoarece nu se modifică decât alin.(5).

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.